LANSARE DE CARTE

 

În data de 19 aprilie 2016, Lect. univ. dr. Remus China a lansat cartea „Asigurarea calității în educație – o abordare proactivă”, Editura ProUniversitaria.

In cadrul actiunii "Ziua portilor deschise" din data de 25 februarie 2015, Facultatea de Stiinte ale Educatiei a  organizat lansarea de carte: Psihopedagogia jocului”,  “Educatia timpurie – o prioritate a invatamantului romanesc”

 


UNIVERSITATEA CRESTINA “DIMITRIE CANTEMIR”
A ACORDAT TITLUL DE DOCTOR HONORIS CAUSA
EXCELENTEI SALE DOAMNA ANDROULLA VASSILIOU


UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
A DECERNAT TITLUL DE DOCTOR HONORIS CAUSA
D-LUI TIMOTHY LEE WALBERG, MEMBRU AL CONGRESULUI AMERICAN,
PREŞEDINTE AL COMISIEI PENTRU EDUCAŢIE ŞI FORŢĂ DE MUNCĂ


UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
A DECERNAT TITLUL DE DOCTOR HONORIS CAUSA
PROF. UNIV. DR. RICHARD SWINBURNE,
PROFESOR EMERITUS AL UNIVERSITĂŢII DIN OXFORD,
MEMBRU AL ACADEMIEI BRITANICE

mai mult

Curricula

ANUL I
DISCIPLINE OBLIGATORII FUNDAMENTALE

Fundamentele pedagogiei
Fundamentele psihologiei
Tehnologii informationale și comunicationale
Teoria și metodologia curriculum-ului
DISCIPLINE OBLIGATORII DE SPECIALITATE
Limba româna
Literatura româna și literatura pentru copii

Educaţia timpurie
Psihologia dezvoltarii
Matematica pentru invatamântul primar și preșcolar
Educatia timpurie
DISCIPLINE OPTIONALE DE SPECIALITATE
Asistenta și protectia drepturilor copiilor
Teoria si practica analizei gramaticale
DISCIPLINE FACULTATIVE
Instrument muzical și ansamblu coral
DISCIPLINE COMPLEMENTARE
Limba, cultura și civilizatie straina (engleza)
ANUL II
DISCIPLINE OBLIGATORII FUNDAMENTALE

Teoria și metodologia instruirii
Teoria și practica evaluarii
Psihologia personalitatii
DISCIPLINE OBLIGATORII DE SPECIALITATE
Matematica pentru invatamânt primar și preșcolar
Didactica activitatilor de educare a limbajului
Didactica limbii și literaturii române
Didactica activitatilor matematice
Didactica matematicii in invatamântul primar
Istorie, educatie civica și didactica acestora
Geografie, cunoașterea mediului/știinte și didactica acestora

Practica pedagogica in invatamântul primar

Practica pedagogica in invatamântul primar și preșcolar
DISCIPLINE OPTIONALE DE SPECIALITATE
Etica și deontologie pedagogica
DISCIPLINE FACULTATIVE
Instrument muzical și ansamblu coral

Educatie fizica
DISCIPLINE COMPLEMENTARE
Limba, cultura și civilizatie straina (engleza/franceza)
ANUL III
DISCIPLINE OBLIGATORII FUNDAMENTALE
Metodologia cercetarii educationale
Fundamentele psihopedagogiei speciale
DISCIPLINE OBLIGATORII DE SPECIALITATE
Educatie plastica, abilitati practice și didactica acestora
Educatie muzicala și didactica acesteia
Educatie psihomotrica/educatie fizica și didactica acesteia
Psihopedagogia jocului
Instruire asistata de calculator
Curente și doctrine pedagogice
Managementul institutiei școlare și al clasei de elevi
Psihologia educatiei
Practica pedagogica și elaborare proiect de licenta
DISCIPLINE FACULTATIVE
Instrument muzical și ansamblu coral
DISCIPLINE COMPLEMENTARE
Educație fizică

 

LANSARE CARTE

În data de 19 aprilie 2016, Lect. univ. dr. Remus China a lansat cartea „Asigurarea calității în educație – o abordare proactivă”, Editura ProUniversitaria

In cadrul actiunii "Ziua Universitatii" din data de 10 februarie 2015, Facultatea de Stiinte ale Educatiei a  organizat lansarea de carte:

“Introducere in managementul educational, cu participarea d-nei presedinte prof.univ.dr.  Corina-Adriana Dumitrescu, prof.univ.dr. Georgeta Ilie - prorector Cercetare-programe si publicatii stiintifice, Marinella Turdean - prorector Activitatea didactica si calitatea educatiei, conf.univ.dr. Vasile Molan, cadrele didactice, studentii si masteranzii  Facultatii de Stiinte ale Educatiei.

In cadrul actiunii "Ziua portilor deschise" din data de 25 februarie 2015, Facultatea de Stiinte ale Educatiei a  organizat lansarea de carte:


Psihopedagogia jocului”, “Educatia timpurie – o prioritate a invatamantului romanesc”